Amintiri din copilărie - partea a doua

 GUEST POST

E vară...vară toridă și e vacanță...și toată strada e a copiilor..dar parcă nu le e de ajuns....au auzit de la alți copii de un loc secret... El Dorado? Orașul interzis? ....ei, pe aproape: e groapa de gunoi a aeroportului..un loc unde se aruncă deșeurile de la avioane.

 O bicicleta Pegas modern,  Maria, Alexandru și moi ..și expeditia e gata; spre cimitirul german...locul cu pricina. După un drum de vreo juma’ de ceas, copii "debarcă" la groapa. Nu vă gândiți la o groapă de gunoi urât mirositoare....groapa aeroportului era un loc deosebit unde găseai nimicuri mari pentru copii - etichete de bagaje de carton..cu elastic...se rupeau în 2 sau 3 părți..copiii le strângeau și spuneau că sunt bani.  

Mai erau  miniaturi de băuturi...Drambuie..Teachers....sticluțe pe care nu le găseai la noi....pentru că singurele sticluțe mici erau, poate, doar esențele de rom si vanilie ale buncii :)). 

Cutiile de aluminiu de Fanta erau o revelație..nu știam ce este sucul la cutie....dar copiii inventivi tăiau cutiile colorate și le puneau între spițe la bicicletă..aidoma unor stopuri :)

Încerc să-mi mai amintesc lucruri dar e în ceață totul....

Îmi aduc aminte că într-o zi verișoara mea s-a tăiat la picior cu un ciob gros gen fund de sifon...eu i-am legat piciorul cu maieul meu...iar băiatul cu Pegas-ul modern a mers la pas cu noi...până acasă în suspinele plângăcioasei care șchioapăta dar nu își lăsa prada de război din mână 😀

 

Amintiri din copilărie - partea întâi

GUEST POST

 

Numele meu este Ix și Ygrec...

   Bunicul si unchiul meu au cărat cu căruțele piatra când s-a făcut prima pista....au și o istorie..ca la un moment dat pe o ceață..cum cutreierau câmpurile cu irigatii și lucrări agricole..s- au trezit pe pistă:)))

   Celălalt unchi al meu..a lucrat pe APAU (strămoșul GPU-ului de azi)...și multe altele. Mă lua frecvent la aeroport și stăteam câte o tură întreagă cu el în multicar (strămoșul TLD-ului de azi )....mai puține reglementări..mai puține cerințe..mai multe avioane...astfel că în câte o zi toridă de vară mai auzeai 2 copii pe stație : " 082..084" .....nu se mira nimeni..na...așa erau timpurile...

Tata la fel..a iesit la pensie de aici, la el cu mai multe betoane și mai putine avioane.

Pionier tot pe aeroport am fost făcut...deși cu parere de rău..poze nu mai sunt. Îmi amintesc că ne-a urcat în avion...frumos....

Mama a lucrat " la platouri" ....stramoșul catering-ului de azi....dacă vă mai plimbați pe la hotel pădure și aveți ochiul format..o să mai vedeti sigla batrânei companii naționale de transport aerian pe un geam :)

Nu cred că au fost timpuri mai ușoare în trecut sau mai frumoase, doar că melancolia privitului în urmă le înnobilează așa...le dă o patină a timpului.

Cred că majoritatea celor care au venit aici să rămână și care au rămas, au istorii frumoase...

Oameni și pasiuni

    GUEST POST

    În cele ce urmează o să vă povestesc despre un om care a decolat de ceva vreme de pe lumea asta, dar în amintirea mea va rămane un original.

Prima interactiune cu el a fost indirectă, mergeam pe Primăverii la matușa mea și răsfoiam ceva cărți de Jules Verne, pe filele cărora, în colț, găsesc desene de avioane de vânătoare...aidoma unor fotografii...

- Cine le-a desenat ?

- Astea...aaaa Mihai, Mihai a lui Tanti Anica..îmi spunea verișoara mea.

Peste ceva ani, la începutul lui 90 eram un puștan, ca jumatate din Romania..fan MJ. Pe Mihai îl știam, pentru că venea și mai ne ajuta la treabă prin curte. Destinul, se pare, nu îi surâsese, și se refugiase în boema bahică și mizerie. Când se odihnea pe marginea bătăturii, mă fascina tot timpul tonul și vocabularul lui și îmi dădea cu virgulă, cum poate un om ca el să ajunga așa.

- Știi ce e aia ?... mă întreabă zâmbind cu ochii spre cer

-Fum de la avion, zic eu...

- E dâră de condensare...îmi spuse atunci..și pesemne că dialogul a mai continuat, dar acum nu îmi mai amintesc altceva.

Convenisem ca el să-mi dea orice revistă sau ziar cu MJ iar eu să îi furnizez materiale cu avioane. La vremea aceea, unchiul meu lucra la aeroport și aveam reviste din belșug, astfel că trocul meu cu Mihai funcționa (ce-i drept și Mihai de peste ocean era în vogă, iar Mihai al nostru găsea materiale pentru mine...).

Omul nostru îmi povestise că el își face singur lunetele și urmărește avioanele din pod; la început eram rezervat în a crede, dar într-adevăr, din acoperișul căsuței ponosite vedeam țigle scoase și un soi de lunete din furtun gros negru îndreaptate spre nord, est..

Zâmbind îmi amintesc acum că am stricat pentru Mihai un proiector de diafilm din Polonia și un aparat Kodak (le adusese unchiul meu din delegație cu aeroportul în anii 80..)

Tot timpul, când ne întâlneam pe stradă, mă intreba: mai ai ceva ? (vreo revistă, vreun pliant de bord...)

Ani de zile când mergeam la mătușa mea vedeam lunetele în pod...oare or fi fost bune de ceva..o fi văzut ceva prin ele? Sau o fi fost totul in mintea lui ?

Acum peste ani, îl vad pe Mihai a lui Tanti Anica primul spotter și pasionat de aviație pe care l-am cunoscut !

 

Cer Senin...tuturor !

                                                                                                            Autor: Anonim

Cursa Constanta - New York

   Nici azi nu avem poze actuale cu avioane de la Kogalniceanu, dar avem ceva interesant. Povesti reale ale unei foste stewardese Tarom care a avut zboruri catre si de la Kogalniceanu in anii '70 - '90. 

Iata ce frumos descrie emotiile din prima cursa si ce detaliu surprinzator aflam de la dansa: o cursa Tarom cu Boeing 707 Constanta - New York!

 

Mereu la inaltime: Geta Popescu, fosta stewardesa TAROM

| Scris de: Teodor Stefan | 05-08-2015

Sursa: http://aeronews.ro/mereu-la-inaltime-geta-popescu-fosta-stewardesa-tarom/

 ..........

Cum a decurs primul zbor?

Evident ca nu stiam ce inseamna pasiunea zborului. Eu m-am dus mai mult pentru mirajul uniformelor, al elegantei feminine. In 1973 am terminat CIPA si in iulie am facut prima cursa interna – eu am zburat doar pentru TAROM – spre Constanta, cu un An-24. Un zbor de pranz, o cursa foarte grea pentru ca erau turbulente maxime si le simteai din plin in An-24. Era ceva ingrozitor. Si cu toate astea, trebuia sa merg si drept, sa tin si tava. Imi reglasem putin mersul pentru ca servisem bomboanele inainte de decolare. Si cum am plecat eu din spatele avionului spre fata, cu tava cu bauturi, pe turbulentele aferente, ma tot gandeam cum ar fi sa o scap. Insa mi-am spus ca cei din avion nu stiau ca sunt la prima cursa, asa ca emotiile mi-au mai disparut. Am reusit, totul a fost OK, iar dupa cateva zile am avut a doua cursa, cu un Il-14. Un zbor spre Cluj, de asemenea foarte greu. Avionul era mic, disconfort, etc. Fara indoiala, preferam sa zbor cu An-24.

………….

L-am avut la bord si pe Telly Savalas, alias Kojak, cand serialul era in voga la noi. A venit in Romania prin 1975-1976. Tin minte ca am avut o cursa de pe Constanta cu Boeing 707 spre New York, cu escala la Timisoara. Am plecat fara pasageri, am stat o zi la New York si apoi ne-am intors cu un grup mare de americani bogati. De fapt, nu stiu cat de bogati erau, dar se vedea ca sunt rafinati. Pe atunci nu aveam notiunea de “oameni bogati” pentru ca – in comparatie cu Romania – toti cei din afara mi se pareau asa. Imi aduc aminte ca Telly Savalas statea undeva in spate, pe ultimele randuri. Bucurie pe noi, echipajul, pentru ca era foarte comunicativ, haios. De fapt, cei din grup nici nu se comparau cu pasagerii cu care eram obisnuiti pe cursele noastre – majoritatea oameni politici. O atmosfera superba, era cu totul altceva. Telly a venit chiar la noi in bucatarie, in avion, si ne-a ajutat sa strangem platourile, tacamurile.

Detasare la Kogalniceanu - ep.3

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de brașoveni. Le duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream. 

La «Internațional» era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea... 

   Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la «Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui câteva sticle...

  Același lucru l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse personale. 

Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap, bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa cu șpriț la Nea Culiță, la noi, la hotel, în pădure. 

  În vara aceea am fost inițiat și în tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau special de la București, căci merita drumul. 

    «Kogălniceanu» era a doua casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo. 

                                                    

                                                                     SFARSIT

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep. 2

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

    Anul 1984 a fost anul în care am cules roadele a ceea ce am sădit în anii din urmă. Am ajuns la concluzia că trebuie să fi făcut ceva bun în viață, căci îmi era tare bine, eram sănătos și mă bucuram de fiecare zi. Am fost patru colegi care am ieșit comandanți deodată. 

   Detașamentul a hotărât să ne împartă în două echipaje fixe și să zburăm împreună vara aceea. Am avut norocul și plăcerea să-l am coechipier pe bunul meu prieten Sile. La o cursă era el comandant și eu copilot, la cursa următoare ne roteam funcțiile. A fost perioada cea mai frumoasă și liniștită de zbor despre care îmi amintesc. Era la noi în echipaj o armonie și o atmosferă plăcută încât am auzit că mulți preferau să zboare cu noi și am mai auzit că ni se zicea «delfinii» (de la prinții moștenitori, ca să nu fie vreo confuzie). 

   În formația asta am plecat detașaţi la «Kogălniceanu» și am stat mult acolo în vara aceea. Am luat mașina cu mine și am avut toată libertatea să ne mișcăm pe litoral între curse. Am bântuit pe tot litoralul, dar locul meu preferat a fost întotdeauna Mamaia și mai ales partea de nord a ei. 

   Îmi făcusem relații la hotelurile de acolo, la «Amiral», «Comandor», «Alcor», «Vega», căsuțele din nord și veneau și prietenii mei brașoveni, câteva zile, în perioada cât eram acolo. Retrăiam atmosfera vacanțelor din copilărie la o altă scară. Acuma se numeau concedii, aveam meserii bune, aveam bani și eram mai maturi, deși continuam să ne aruncăm îmbrăcați în piscină, să ne oprim apa rece de la duș și să ne tragem scaunele de sub noi.

   Singura diferență pentru mine era că mai plecam în câte o cursă câteva ore după care mă întorceam printre ei încărcat cu faimoasele damigenuțe de „Smirnoff”, cutii cu bere străina, sticle de whisky și alte bunătățuri cu care-i răsfățam. Mulți dintre colegii și colegele de echipaj veneau cu mine după cursă și se simțeau bine alături de gașca mea și eram fericit că puteam fi simultan cu cele două lumi pe care le iubeam. 

VA URMA

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep 1

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   În anul 1977, am zburat 175 de ore pe IL14 și AN-24. Au urmat ani cu zbor mult, dar și cu împliniri și satisfacții pe măsură. 

   În vara anului 1978 am avut prima detașare de vară la Constanța, mai bine zis la «Mihail Kogălniceanu». Am făcut cunoștință cu un aspect nou al activității de zbor. Eu făceam doar curse interne de acolo, dar atmosfera era foarte internațională. Restul echipajelor aduceau turiști din toate colțurile lumii la noi la Marea Neagră. 

   Se ieșea la plajă, se mergea la discotecă, iar când nu se pleca nicăieri se mai trăgea câte o petrecere și la hotelul din pădure, unde eram cazați. Atunci am descoperit micii, frigăruile și spriţul la cană ale lui Nea Culiță, de care mi-e dor și acuma, ca și faimosul «Bordo» servit la cameră. Mulți veneau cu mașinile personale, alții cu familia.

   

   În timpul detașării la Kogălniceanu toată lumea făcea parte dintr-o familie mare și fericită în care se amestecau echipajele de la diferite tipuri de avion cu personalul de la sol și cu cel tehnic și atmosfera era total diferită de cea de la Băneasa sau Otopeni. Așteptam în fiecare an cu nerăbdare detașarea la «Kogălniceanu».

VA URMA

Foto: dl arhitect Mihai Andrei

O comoara!

  Domnul arhitect Mihai Andrei a avut amabilitatea sa-mi ofere niste fotografii facute de dansul in 1978 la Aeroportul Constanta - Mihail Kogalniceanu, drept pentru care ii multumesc din nou, aici.
O comoara! Hai sa le vedem si sa le "savuram" pe rand!

Un Tupolev Tu-154 Tarom la decolare. Frumos avion! E preferatul meu!

 LAR - Liniile Aeriene Romane, a doua companie nationala dupa Tarom. Avea in dotare avioane BAC 1-11 (ca cel din imagine) si opera in special curse charter. A operat intre 1975 si 1997.

Poluare, nu gluma... 

Dar se compensa cu energia "green" de la bicicleta de pe platforma :))

De la stanga la dreapta - IL 18 (probabil Tarom), Boeing B727 Hapag Lloyd si AN-24 Tarom.

Cu siguranta, siguranta pe platforma era un subiect secundar atunci. Ce veste reflectorizante, ce marcaje pe platforma?

Asteptand avionul....

Avioanele, de la stanga la dreapta - AN 24 Tarom, un BAC 1-11 Tarom (pe pista) si un Boeing B727 Hapag Lloyd Flug. Dar e de remarcat si Multicar-ul galben cu remorca si nu in ultimul rand, soldatul roman cu AKM-ul pe umar, ingandurat, gandindu-se probabil la AMR.... :)

 O fotografie de la DN, din autobuzul care transporta pasagerii la Agentia Tarom din Constanta. Aici e de remarcat un Tupolev Tu-154 in curs de alimentare cu carburant, cu APA-ul conectat (agregatul de pornire avioane). Dar cel mai interesant e fumul din planul secund. Acolo erau arse deseurile de catering de la avioane, la asa-zisul crematoriu. Erau multe curse de la care se adunau deseuri de catering.
   Intre timp, politicile de mediu si cele privind turismul pe litoral s-au schimbat, astfel incat traficul a scazut, la fel si poluarea :))

LAR in rulaj pe platforma , insa remarcati in acesta poza coafura soferului de pe Multicar si pantalonii Charlie ai pasagerului/angajatului :))

Aglomeratie mare pe platforma ! Doua Tupolev-uri Tu-154, un Boeing B707 Tarom (cel din centrul imaginii, cu 4 motoare) si in dreapta se vad doua BAC 1-11.

 Boeing B707 la decolare si un AN 24 parcat pe platforma. Un Boeing B707 a fost avion prezidential pana in 2003, cand s-a stabilit ca trebuie "tras pe dreapta". Nici pana azi nu au gasit inlocuitor....

 

 Interesant mesajul gestual al celui din stanga :) Cine o fi fost? 

 

 La platforma de grele, ca si in alte zone strategice de pe aeroport, erau foisoare cu soldati in termen care pazeau obiectivul. Gard perimetral nu era pe tot aeroportul, ci numai la soseaua care duce la DN si la DN.
Trei Tupolev-uri in curs de operare era ceva firesc in acei ani. Personalul aeroportului Kogalniceanu era suplimentat cu personal detasat - angajati Tarom (dispeceri de zbor, mecanici si echipaje, bineinteles), dar si soferi de pe alte aeroporturi din tara. Pentru ei detasarea la MK era ca un concediu la mare!

  Tupolev Tu-154 YR-TPH alimentat cu Jet A1. 

Acelasi avion, cativa ani mai tarziu......

sursa foto: https://www.baaa-acro.com/crash/crash-tupolev-tu-154-nouakchott-1-killed

Iata si povestea aici

https://adevarul.ro/locale/constanta/povestea-unui-accident-aviatic-scapat-romanii-rechini-s-au-prabusit-atlantic-1_5bf6bbb6df52022f75b415a7/index.html

Va recomand sa citiți comentariul de mai jos!