luni, 14 noiembrie 2022

Domnul Beniamin Popescu s-a înalțat la Cer

     Am primit un mesaj trist azi noapte. Fiica domnului Beniamin Popescu mi-a transmis cu durere că tatăl său s-a stins din viață. Atât de greu mi-a fost să citesc acele rânduri.... Era o persoană deosebită, un exemplu pentru toți colegii mei, care deși nu sunt din aceeași generație cu dânsul, l-au cunoscut prin intermediul povestirilor, a schițelor și desenelor minunate pe care le făcea și pe care, cu generozitate, mi-a permis să le public pe acest blog.

    Ani de zile am ținut legătura cu dânsul - pasionat de aviație, la pensie era tot cu gândul la aeroport, unde a fost Comandant încă din 1967. Scria despre evenimentele pe care le-a trăit cât timp a lucrat la aeroport, făcea machete din lemn, desena foarte frumos schițe ale aeroportului în diferite etape de dezvoltare sau avioane de toate tipurile. Cartea dânsului despre avioanele care au operat de-a lungul timpului în Dobrogea, a fost un cadou frumos pe care l-am primit cu drag și pe care o puteți vedea (parțial), aici pe blog, pe pagina ”Biblioteca  Zbor imaginar”.

    De altfel, dacă veți căuta pe blog numele dânsului, veți vedea că sunt foarte multe articole pe care le-am scris pornind de la materiale oferite de dânsul - schițe, poze, frânturi de amintiri - un material excelent pentru toți cei care sunt pasionați de activitatea din anii '60 - '90 pe aeroportul Kogălniceanu.

    Mă bucur că am avut prilejul să cunosc un asemena OM și să îi ofer mici bucurii legate de pasiunea sa. Vedeți imagini cu dânsul și cu domnul Comandant Gheorghe Constantin pe blog la pagina ”Demonstrații aeriene” - mitingul de aviație din 2011.

    O altă întâlnire de suflet cu cei doi a fost cea din 2016, când au fost invitați de onoare pe aeroportul pe care l-au îndrăgit atât de mult! 

Revedeți imaginile aici 

https://descopera-aeroportul-kogalniceanu.blogspot.com/2016/10/omagiere.html


 ”Domnul Beniamin Popescu s-a născut la 23 mai 1932, la Livadia de Câmpie-Haţeg, judeţul Hunedoara. Fascinat de aviaţie, la 19 ani a început să se ridice spre înălţimi şi a zburat pe şapte tipuri de planoare, fiind brevetat pilot planorist. A continuat să zboare pe trei tipuri de avioane obţinând brevetul de pilot de turism. Simultan a executat salturi cu paraşuta şi a obţinut brevetul de paraşutist sportiv.

În 1955 a devenit salariat al Direcţiei Aviației Civile, mai întâi la Aviaţia Sanitară, apoi dispecer la aeroportul Deva, unde în 1963, la numai 31 de ani, a fost numit Comandantul acestui aeroport.

În 1967 a fost numit Comandant al Aeroportului International Constanţa de unde a ieşit la pensie în 1990.” - Album cu avioane de transport utilizate în Dobrogea.



Dumnezeu să-l ierte!

Condoleanțe familiei!