Se afișează postările cu eticheta Anii '70. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Anii '70. Afișați toate postările

luni, 6 iunie 2022

Avion in aerogara!

    Pe aeroport, in aerogari, sunt mai multe elemente de decor facute in anii '70.

In Aerogara Sosiri e un mozaic cu emblema veche a Tarom pe podeaua restaurantului (pentru ca aeroportul era al Tarom) si sunt mai multe vitralii cu obiective turistice din judetul Constanta si din tara. Am mai scris pe blog despre ele aici.

La una dintre intrarile din aerogara Plecari externe, este un mozaic cu un avion. E foarte interesant, pentru ca artistul a incercat sa faca un avion deosebit. Si chiar asta e! Un avion deosebit fata de toate avioanele existente (vedeti cum e facut ampenajul vertical si motoarele :).

Important e ca avionul asta rezista din 1975, cand a fost construita aerogara, desi a fost ”calcat in picioare” de atatia pasageri! 


Abia asteptam sa vedem elementele decorative care vor infrumuseta noua aerogara!

Aveti rabdare! Mai dureaza ceva.......

miercuri, 2 februarie 2022

Amintiri de la Marea Neagra

    In 1979 litoralul nostru era plin de polonezi. Am gasit pe net un filmulet facut de un turist polonez in Mamaia, care surprinde si imagini de pe aeroport, la debarcarea dintr-un Tupolev 154 Tarom.

Sunt doar cateva secunde in care apare avionul, pentru ca atunci pasagerii nu aveau voie sa faca poze sau filme pe aeroportul Kogalniceanu.

Inmatricularea avionului pare ca este YR-TPC.  Vedeti de la minutul 5:10.

vineri, 9 iulie 2021

Turnul de control in constructie in 1971!

 Am descoperit o fotografie din 22 august 1971 facuta de celebrul Willy Pragher.

Turnul de control era in constructie si pe platforma, in fata turnului, se vede partial un avion. 

Pare un IL18 Interflug. 




Seamana, nu-i asa?









vineri, 16 octombrie 2020

Cursa Constanta - New York

   Nici azi nu avem poze actuale cu avioane de la Kogalniceanu, dar avem ceva interesant. Povesti reale ale unei foste stewardese Tarom care a avut zboruri catre si de la Kogalniceanu in anii '70 - '90. 

Iata ce frumos descrie emotiile din prima cursa si ce detaliu surprinzator aflam de la dansa: o cursa Tarom cu Boeing 707 Constanta - New York!

 

Mereu la inaltime: Geta Popescu, fosta stewardesa TAROM

| Scris de: Teodor Stefan | 05-08-2015

Sursa: http://aeronews.ro/mereu-la-inaltime-geta-popescu-fosta-stewardesa-tarom/

 ..........
Cum a decurs primul zbor?

Evident ca nu stiam ce inseamna pasiunea zborului. Eu m-am dus mai mult pentru mirajul uniformelor, al elegantei feminine. In 1973 am terminat CIPA si in iulie am facut prima cursa interna – eu am zburat doar pentru TAROM – spre Constanta, cu un An-24. Un zbor de pranz, o cursa foarte grea pentru ca erau turbulente maxime si le simteai din plin in An-24. Era ceva ingrozitor. Si cu toate astea, trebuia sa merg si drept, sa tin si tava. Imi reglasem putin mersul pentru ca servisem bomboanele inainte de decolare. Si cum am plecat eu din spatele avionului spre fata, cu tava cu bauturi, pe turbulentele aferente, ma tot gandeam cum ar fi sa o scap. Insa mi-am spus ca cei din avion nu stiau ca sunt la prima cursa, asa ca emotiile mi-au mai disparut. Am reusit, totul a fost OK, iar dupa cateva zile am avut a doua cursa, cu un Il-14. Un zbor spre Cluj, de asemenea foarte greu. Avionul era mic, disconfort, etc. Fara indoiala, preferam sa zbor cu An-24.

………….

L-am avut la bord si pe Telly Savalas, alias Kojak, cand serialul era in voga la noi. A venit in Romania prin 1975-1976. Tin minte ca am avut o cursa de pe Constanta cu Boeing 707 spre New York, cu escala la Timisoara. Am plecat fara pasageri, am stat o zi la New York si apoi ne-am intors cu un grup mare de americani bogati. De fapt, nu stiu cat de bogati erau, dar se vedea ca sunt rafinati. Pe atunci nu aveam notiunea de “oameni bogati” pentru ca – in comparatie cu Romania – toti cei din afara mi se pareau asa. Imi aduc aminte ca Telly Savalas statea undeva in spate, pe ultimele randuri. Bucurie pe noi, echipajul, pentru ca era foarte comunicativ, haios. De fapt, cei din grup nici nu se comparau cu pasagerii cu care eram obisnuiti pe cursele noastre – majoritatea oameni politici. O atmosfera superba, era cu totul altceva. Telly a venit chiar la noi in bucatarie, in avion, si ne-a ajutat sa strangem platourile, tacamurile.


vineri, 25 septembrie 2020

Soimii

   Nu e vorba despre Soimii Romaniei (Hawks of Romania) si nici despre soimii patriei (din copilaria unora). Este vorba despre soimii securitatii. 


 



 


luni, 1 iunie 2020

Detasare la Kogalniceanu - ep.3


Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.
(……)

   Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de brașoveni. Le duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream. 
La «Internațional» era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea... 
   Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la «Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui câteva sticle...

  Același lucru l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse personale. 
Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap, bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa cu șpriț la Nea Culiță, la noi, la hotel, în pădure. 

  În vara aceea am fost inițiat și în tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau special de la București, căci merita drumul. 

    «Kogălniceanu» era a doua casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo. 

                                                    

                                                                     SFARSIT

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

luni, 25 mai 2020

Detasare la Kogalniceanu - ep. 2


Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.
(……)

    Anul 1984 a fost anul în care am cules roadele a ceea ce am sădit în anii din urmă. Am ajuns la concluzia că trebuie să fi făcut ceva bun în viață, căci îmi era tare bine, eram sănătos și mă bucuram de fiecare zi. Am fost patru colegi care am ieșit comandanți deodată. 
   Detașamentul a hotărât să ne împartă în două echipaje fixe și să zburăm împreună vara aceea. Am avut norocul și plăcerea să-l am coechipier pe bunul meu prieten Sile. La o cursă era el comandant și eu copilot, la cursa următoare ne roteam funcțiile. A fost perioada cea mai frumoasă și liniștită de zbor despre care îmi amintesc. Era la noi în echipaj o armonie și o atmosferă plăcută încât am auzit că mulți preferau să zboare cu noi și am mai auzit că ni se zicea «delfinii» (de la prinții moștenitori, ca să nu fie vreo confuzie). 

   În formația asta am plecat detașaţi la «Kogălniceanu» și am stat mult acolo în vara aceea. Am luat mașina cu mine și am avut toată libertatea să ne mișcăm pe litoral între curse. Am bântuit pe tot litoralul, dar locul meu preferat a fost întotdeauna Mamaia și mai ales partea de nord a ei. 

   Îmi făcusem relații la hotelurile de acolo, la «Amiral», «Comandor», «Alcor», «Vega», căsuțele din nord și veneau și prietenii mei brașoveni, câteva zile, în perioada cât eram acolo. Retrăiam atmosfera vacanțelor din copilărie la o altă scară. Acuma se numeau concedii, aveam meserii bune, aveam bani și eram mai maturi, deși continuam să ne aruncăm îmbrăcați în piscină, să ne oprim apa rece de la duș și să ne tragem scaunele de sub noi.

   Singura diferență pentru mine era că mai plecam în câte o cursă câteva ore după care mă întorceam printre ei încărcat cu faimoasele damigenuțe de „Smirnoff”, cutii cu bere străina, sticle de whisky și alte bunătățuri cu care-i răsfățam. Mulți dintre colegii și colegele de echipaj veneau cu mine după cursă și se simțeau bine alături de gașca mea și eram fericit că puteam fi simultan cu cele două lumi pe care le iubeam. 

VA URMA

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

luni, 18 mai 2020

Detasare la Kogalniceanu - ep 1


Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.
(……)
   În anul 1977, am zburat 175 de ore pe IL14 și AN-24. Au urmat ani cu zbor mult, dar și cu împliniri și satisfacții pe măsură. 
   În vara anului 1978 am avut prima detașare de vară la Constanța, mai bine zis la «Mihail Kogălniceanu». Am făcut cunoștință cu un aspect nou al activității de zbor. Eu făceam doar curse interne de acolo, dar atmosfera era foarte internațională. Restul echipajelor aduceau turiști din toate colțurile lumii la noi la Marea Neagră. 
   Se ieșea la plajă, se mergea la discotecă, iar când nu se pleca nicăieri se mai trăgea câte o petrecere și la hotelul din pădure, unde eram cazați. Atunci am descoperit micii, frigăruile și spriţul la cană ale lui Nea Culiță, de care mi-e dor și acuma, ca și faimosul «Bordo» servit la cameră. Mulți veneau cu mașinile personale, alții cu familia.
   
   În timpul detașării la Kogălniceanu toată lumea făcea parte dintr-o familie mare și fericită în care se amestecau echipajele de la diferite tipuri de avion cu personalul de la sol și cu cel tehnic și atmosfera era total diferită de cea de la Băneasa sau Otopeni. Așteptam în fiecare an cu nerăbdare detașarea la «Kogălniceanu».

VA URMA

Foto: dl arhitect Mihai Andrei

joi, 14 mai 2020

Un microb cu efecte pozitive

  M-am intalnit zilele trecute cu un domn care a lucrat la aeroport inca din primii ani de activitate. A fost radiotelegrafist. Meseria lui nu mai exista de mult timp, dar biroul in care a lucrat dansul este chiar biroul unde lucrez eu.
- Mai aveti ceva poze vechi de la aeroport?
- Nu, am avut, s-au imprastiat, s-au pierdut. Dar sa stii ca ma uit pe internet sa vad ce avioane mai zboara pe la Kogălniceanu, ca microbul asta cu aviatia nu dispare niciodată!
   
  Ce sa zic, mi-a inseninat ziua.  
 Cand am facut blogul, la asta ma gandeam. Sa fie un loc unde cei care au lucrat la Kogălniceanu sa-si aminteasca de vremurile bune si sa mai "traga cu ochiul" la activitatea recenta, la avioanele noi, iar cei tineri sa cunoască trecutul, să-i cunoasca pe fostii colegi, prin povestile, pozele si marturiile lor. 
  Legătura intre generatii s-a format, datorită microbului numit "aviație"!

Dl Patranoiu Ion

luni, 4 mai 2020

Amintiri de pe aeroport

Onor la comandant! 
Constantin Enachescu – O viata de om pe aripi de vis
de Petru Done, 28 mai 2015 (sursa https://www.desteptarea.ro/onor-la-comandant-constantin-enachescu-o-viata-de-om-pe-aripi-de-vis/)

Nascut in 1935, dl. Enachescu Constantin a devenit Comandant al Aeroportului Bacau in 1964. A detinut aceasta functie pâna in anul 2000. Dupa 1990, titulatura de comandant a fost schimbata in cea de Director General.De-a lungul celor 36 de ani, datorita priceperii si seriozitatii, a fost numit, in multe rânduri, comandant interimar al Aeroportului Mihail Kogalniceanu (Constanta), in anii 70 si 80, pe durata sezonului estival.De mentionat ca in acea perioda volumul de pasageri prelucrat la Kogalniceanu il depasea pe cel de la Otopeni, ajungându-se la 80 (optzeci) de avioane pe tura.

Cateva amintiri de la Kogalniceanu

O vreme am fost comandant de aeroport si pe Kogalniceanu, in 1987. Era un trafic intens si acolo, chiar foarte intens. La un moment dat, a venit Nicolae Ceausescu. Il astepta, la Kogalniceanu, pe Papandreus, presedintele Greciei. M-am dus in salonul prezidential, sa incerc sa discut cu el, pentru ca nu aveam petrol pentru avioane. Aveam 5.000 de pasageri, de turisti straini care plecau, iar eu nu puteam alimenta avioanele. Era o criza de petrol la nivel de tara. Acolo era si Ilie Ceausescu, fratele presedintelui, care era general. Pe el il cunosteam foarte bine si am vorbit cu el. Nicolae nu prea statea de vorba cu noi. Dar, atunci, pe mine m-a observat ca ma tot agitam si m-a interpelat: „Ce te tot agiti?”. Ce sa-i spun? „Tovarase secretar general, nu va suparati, n-am petrol pentru avioane. In aerogara, la plecari externe, am 5.000 de turisti si nu le pot da drumul.” Nu mi-a zis nimic. Am crezut ca doar cu atât am ramas. Intre timp a venit si avionul presedintelui Greciei, iar ei s-au urcat in masini si au plecat. Dar, nu a durat mult si m-a sunat generalul Puiu, seful departamentului Aviatie Civila. „Mai, ticalosule – mi-a zis -, te-ai plâns? Bravo tie! Bine ca ai avut curaj.” Pe la trei dimineata m-am trezit cu celebrul Ion Dinca, omul caruia i se mai spunea si „Ion Te Leaga”. M-a luat in masina si am ajuns la rafinaria Midia-Navodari. Chiar la acea ora atât de matinala, toata conducerea rafinariei era prezenta. „De ce nu-i dati petrol comandantului aeroportului?” – l-a intrebat pe directorul general. Acela a motivat in felul lui, a pomenit de export, de sarcini. „Incepând din secunda asta – a spus Dinca -, o garnitura de tren cu petrol intra la Kogalniceanu.” A mai dat binete si a si plecat. Atât a fost. Am mai baut doar câte un whiskey si o cafeluta, la aeroport, apoi el a plecat cu avionul. La ora 12,00 a zilei care tocmai incepuse, 20 de vagoane au intrat in depozitul de carburanti de la Kogalniceanu. Evident, dupa aceea ma sunau de la Otopeni, chiar si generalul Puiu, sa le dau niste petrol. Aterizau avioanele la Kogalniceanu, alimentau si plecau in toata lumea. Asa a fost la Kogalniceanu. Erau, acolo, toate nationalitatile lumii, turci, tatari, macedoneni si ce mai erau. Dar au plâns când am plecat de la ei.

La Kogalniceanu, intr-o noapte a venit un IL 18 sa incarce carne pentru export, pentru Orient. A lovit pista si s-a inregistrat ca eveniment de zbor. Era Ion Ionita viceprim ministru si raspundea de aviatie. El a anchetat evenimentul. Ne-au chemat la audieri, inclusiv pe mine. Ne-au chemat la Otopeni. Era o sala plina cu specialisti din aviatie. Dupa ce am prezentat eu situatia, Ionita a spus: „Bai, si din mormânt te scoteam si te chemam aici sa te judecam”. Va inchipuiti ce era in sufletul meu! Am luat o atitudine autocritica, am promis sa iau masuri potrivite. Dar nu cu mare placere, pentru ca nici atunci nu suportam sa fiu invinuit pe nedrept.

luni, 30 septembrie 2019

O comoara!

  Domnul arhitect Mihai Andrei a avut amabilitatea sa-mi ofere niste fotografii facute de dansul in 1978 la Aeroportul Constanta - Mihail Kogalniceanu, drept pentru care ii multumesc din nou, aici.
O comoara! Hai sa le vedem si sa le "savuram" pe rand!

Un Tupolev Tu-154 Tarom la decolare. Frumos avion! E preferatul meu!

 LAR - Liniile Aeriene Romane, a doua companie nationala dupa Tarom. Avea in dotare avioane BAC 1-11 (ca cel din imagine) si opera in special curse charter. A operat intre 1975 si 1997.

Poluare, nu gluma... 
Dar se compensa cu energia "green" de la bicicleta de pe platforma :))

De la stanga la dreapta - IL 18 (probabil Tarom), Boeing B727 Hapag Lloyd si AN-24 Tarom.

Cu siguranta, siguranta pe platforma era un subiect secundar atunci. Ce veste reflectorizante, ce marcaje pe platforma?

Asteptand avionul....

Avioanele, de la stanga la dreapta - AN 24 Tarom, un BAC 1-11 Tarom (pe pista) si un Boeing B727 Hapag Lloyd Flug. Dar e de remarcat si Multicar-ul galben cu remorca si nu in ultimul rand, soldatul roman cu AKM-ul pe umar, ingandurat, gandindu-se probabil la AMR.... :)

 O fotografie de la DN, din autobuzul care transporta pasagerii la Agentia Tarom din Constanta. Aici e de remarcat un Tupolev Tu-154 in curs de alimentare cu carburant, cu APA-ul conectat (agregatul de pornire avioane). Dar cel mai interesant e fumul din planul secund. Acolo erau arse deseurile de catering de la avioane, la asa-zisul crematoriu. Erau multe curse de la care se adunau deseuri de catering.
   Intre timp, politicile de mediu si cele privind turismul pe litoral s-au schimbat, astfel incat traficul a scazut, la fel si poluarea :))

LAR in rulaj pe platforma , insa remarcati in acesta poza coafura soferului de pe Multicar si pantalonii Charlie ai pasagerului/angajatului :))

Aglomeratie mare pe platforma ! Doua Tupolev-uri Tu-154, un Boeing B707 Tarom (cel din centrul imaginii, cu 4 motoare) si in dreapta se vad doua BAC 1-11.

 Boeing B707 la decolare si un AN 24 parcat pe platforma. Un Boeing B707 a fost avion prezidential pana in 2003, cand s-a stabilit ca trebuie "tras pe dreapta". Nici pana azi nu au gasit inlocuitor....

 
 Interesant mesajul gestual al celui din stanga :) Cine o fi fost? 

 
 La platforma de grele, ca si in alte zone strategice de pe aeroport, erau foisoare cu soldati in termen care pazeau obiectivul. Gard perimetral nu era pe tot aeroportul, ci numai la soseaua care duce la DN si la DN.
Trei Tupolev-uri in curs de operare era ceva firesc in acei ani. Personalul aeroportului Kogalniceanu era suplimentat cu personal detasat - angajati Tarom (dispeceri de zbor, mecanici si echipaje, bineinteles), dar si soferi de pe alte aeroporturi din tara. Pentru ei detasarea la MK era ca un concediu la mare!

  Tupolev Tu-154 YR-TPH alimentat cu Jet A1. 
Acelasi avion, cativa ani mai tarziu......

sursa foto: https://www.baaa-acro.com/crash/crash-tupolev-tu-154-nouakchott-1-killed

Iata si povestea aici



Va recomand sa citiți comentariul de mai jos!

luni, 9 septembrie 2019

1977 - Traiasca prietenia intre popoare!

  Oaspeti din China, tara prietena si vecina:))   Era in 1977 si toata lumea era fericita ca prietenii chinezi venisera in Constanta sa viziteze obiective din judet. Atat de fericiti erau, ca venisera in grupuri mari pana aproape de avion, la aeroport, sa-l intampine pe oaspete :)
Zambete, aplauze, ochi inlacrimati! 



Vedeti aici filmul 

luni, 5 august 2019

1970 - video in avion

  Din seria "ce comori am mai gasit pe net", va prezint un video color din 1970, cel mai probabil,  facut de un pasager care s-a imbarcat de pe Kogălniceanu într-un IL-18 Tarom si a filmat o gramada de chestii interesante. In filmarea de la aeroport vedeti controlul vamal la iesirea din tara,  turnul de control inainte de a fi modernizat, aerogara de sosiri nou construita, pasageri in curs de imbarcare in avion si alimentarea cu carburant.
Apoi,  omul odata imbarcat,  se apuca sa filmeze iar. Ce bine!  Uite asa aflam ce se mânca in timpul unui zbor Tarom in anii '70, cum arata cabina pilotilor si câți membri de echipaj erau in cabina unui IL-18. Ce vremuri pașnice!   Pasagerii aveau voie sa intre in cabina in timpul zborului!

Vedeti aici:
https://digit.wdr.de/entries/94653?index=2&q=eyJ7Yn0iOiJ0YXJvbSJ9&qt=search

Cateva imagini din video





duminică, 7 iulie 2019

1975 la Kogălniceanu într-un film de amator

   Un filmulet facut de un pasager neamț,  cu imbarcarea într-un IL62 Tarom de la Dusseldorf catre M. Kogălniceanu, in 1975. Vedeti la Kogălniceanu mai multe IL18, autobuze de transport pasageri pe platforma,  soldati inarmati care asigurau paza si personalul de pe aeroport.  Foarte tare!
https://digit.wdr.de/entries/45582?index=23&q=eyJ7OH0iOlsiUnVtw6RuaWVuIl19&qt=search