Câteva obiecte din istoria aeroportului

 Au fost găsite printre dărâmături, atunci când s-a demolat aerogara...

 Unii își amintesc cu drag anii în care le-au folosit sau le-au văzut în funcțiune, alții, mai tineri, nici nu știu ce sunt :)

Este sub tensiune, încă. Așteptăm să taie curentul și să îl luăm de acolo.

Difuzor extern de pe aerogară, din anii '90. S-a spart când a căzut de sus, la demolare.

Ani diferiți, compoziție diferită, greutate diferită. 

Până și culoarea diferă. Cea mai veche, din anii '60, e gălbuie și e mai ușoară.

O parte dintr-o alarmă de incendiu de pe exteriorul aerogării.

E făcută de Tesla în iunie 1960!

Un generator de frecvențe.  Made in Germany.

Are butoanele funcționale și siguranța de 0.5 A e încă la locul ei.

În prezent ne place să credem că generează frecvențe pozitive în jurul lui :), așa că îl deschidem în fiecare dimineață :))

Un difuzor (care se monta pe perete în birouri) și un interfon sau multifon prin care se comunica între diferite servicii - turnul cu biroul telex sau Briefing-ul cu turnul, etc.

Ambele sunt... știrbe. Le lipsesc niște butoane, dar așa e la bătrânețe....

Două corpuri de iluminat din subsol, de la aerogara de plecări. Ambele au becuri și sunt funcționale.

Ne-a spus un expert să nu cumva să le conectăm la priza de 220!

Sticlă de Quick Cola care fost descoperită intactă, când s-au făcut săpături la fundația aerogării, la o adâncime de vreo 2 metri. Asta mă face să mă gândesc că unul dintre muncitorii care au făcut aerogara

în 1960, a făcut o pauză de masă și după ce a băut o Quick Cola, a aruncat sticla cât colo și s-a apucat

să toarne fundația și odată cu asta, să îngroape fără să vrea, un mic mesaj către generația noastră. 

Mesajul din sticla goală este: 

”Peste ani și ani, o să vă mirați că și noi, în comunism, în anii '60, beam Cola!”. 

😂😂😂😂😂  

Vedeți mai multe pe pagina

https://descopera-aeroportul-kogalniceanu.blogspot.com/p/vestigii-pe-aeroport.html

Moda '70 - '80

BAC 1-11 și TU 154 în anii '70 și '80

Pantaloni Charlie, cu șosete albe și sandale... Bine că a trecut moda aia :)

De remarcat doamna de la TAROM care întâmpină pasagerii, elegantă, cu sandale cu toc înalt...

Aici se prezintă un costum în dungi alb - roșu cu pantaloni cu pense și jachetă scurtă cu umeri supradimensionați, care se poartă peste un T-shirt alb.

Anii '80, clar!

sursa foto - fb TAROM

 

Excursii de o zi cu avionul de la Kogălniceanu

Oferta pentru turiștii străini de pe litoral

sursa - https://archives.jewishmuseum.ca/airport-in-constanta

În 1964 o excursie de o zi spre Odessa era doar 30$ !

Mai erau excursiile interne de o zi pentru străini, spre Suceava, unde se vizitau mănăstirile din Moldova - preț 15$.

   Îmi povestea cineva care a lucrat pe aeroport că se putea zbura de la Constața spre Suceava și înapoi cu AN 24 chiar în timpul serviciului, când nu era o zi foarte aglomerată. Rugai un coleg să-ți țină locul și fugeai până la Suceava ca să bei o cafea. Moka :)) La întoarcere făcei cinste celor de la TAROM și colegului amabil. 👌

 

100$ charter la Constanța

Două documente din anii '60, respectiv '70, care arată diferența între vacanțele turiștilor străini și români pe litoral. O imagine a unui reporter străin și una a celor de la Securitate. 

Surse: Reading Eagle 29 aug. 1969 și raportul Securității din Constanța 1976 (site CNSAS)

......

....................

Raport Securitate 1976 (site CNSAS)

 

Florile din țara lui Dracula :))

 Un extras din articolul aparut in ziarul Evening Times din19 feb. 1977

Nu știu dacă există un cuvânt de bun venit în limba română. Dar dacă există, el nu descrie primirea oficială a turiștilor pe aeroportul Constanța.

Verificările fiecărui bagaj făcute de soldați cu fața sumbră, ne-au făcut să simțim că mai degrabă luăm primul avion înapoi spre casă decât să stăm iîntr-un astfel de loc neprietenos.

👮😕😒😬

Așa era in 1971....

 

Despre aeroportul Kogălniceanu, apar informații în ultima parte a articolului. 

Așa era...

Florin Piersic la aeroportul Kogălniceanu

 

sursa: fb Studiourile Buftea

Secvență din filmul Parașutiștii din 1972

Avion in aerogara!

    Pe aeroport, in aerogari, sunt mai multe elemente de decor facute in anii '70.

In Aerogara Sosiri e un mozaic cu emblema veche a Tarom pe podeaua restaurantului (pentru ca aeroportul era al Tarom) si sunt mai multe vitralii cu obiective turistice din judetul Constanta si din tara. Am mai scris pe blog despre ele aici.

La una dintre intrarile din aerogara Plecari externe, este un mozaic cu un avion. E foarte interesant, pentru ca artistul a incercat sa faca un avion deosebit. Si chiar asta e! Un avion deosebit fata de toate avioanele existente (vedeti cum e facut ampenajul vertical si motoarele :).

Important e ca avionul asta rezista din 1975, cand a fost construita aerogara, desi a fost ”calcat in picioare” de atatia pasageri! 

Abia asteptam sa vedem elementele decorative care vor infrumuseta noua aerogara!

Aveti rabdare! Mai dureaza ceva.......

Amintiri de la Marea Neagra

    In 1979 litoralul nostru era plin de polonezi. Am gasit pe net un filmulet facut de un turist polonez in Mamaia, care surprinde si imagini de pe aeroport, la debarcarea dintr-un Tupolev 154 Tarom.

Sunt doar cateva secunde in care apare avionul, pentru ca atunci pasagerii nu aveau voie sa faca poze sau filme pe aeroportul Kogalniceanu.

Inmatricularea avionului pare ca este YR-TPC.  Vedeti de la minutul 5:10.

Turnul de control in constructie in 1971!

 Am descoperit o fotografie din 22 august 1971 facuta de celebrul Willy Pragher.

Turnul de control era in constructie si pe platforma, in fata turnului, se vede partial un avion. 

Pare un IL18 Interflug. 

Seamana, nu-i asa?

Cursa Constanta - New York

   Nici azi nu avem poze actuale cu avioane de la Kogalniceanu, dar avem ceva interesant. Povesti reale ale unei foste stewardese Tarom care a avut zboruri catre si de la Kogalniceanu in anii '70 - '90. 

Iata ce frumos descrie emotiile din prima cursa si ce detaliu surprinzator aflam de la dansa: o cursa Tarom cu Boeing 707 Constanta - New York!

 

Mereu la inaltime: Geta Popescu, fosta stewardesa TAROM

| Scris de: Teodor Stefan | 05-08-2015

Sursa: http://aeronews.ro/mereu-la-inaltime-geta-popescu-fosta-stewardesa-tarom/

 ..........

Cum a decurs primul zbor?

Evident ca nu stiam ce inseamna pasiunea zborului. Eu m-am dus mai mult pentru mirajul uniformelor, al elegantei feminine. In 1973 am terminat CIPA si in iulie am facut prima cursa interna – eu am zburat doar pentru TAROM – spre Constanta, cu un An-24. Un zbor de pranz, o cursa foarte grea pentru ca erau turbulente maxime si le simteai din plin in An-24. Era ceva ingrozitor. Si cu toate astea, trebuia sa merg si drept, sa tin si tava. Imi reglasem putin mersul pentru ca servisem bomboanele inainte de decolare. Si cum am plecat eu din spatele avionului spre fata, cu tava cu bauturi, pe turbulentele aferente, ma tot gandeam cum ar fi sa o scap. Insa mi-am spus ca cei din avion nu stiau ca sunt la prima cursa, asa ca emotiile mi-au mai disparut. Am reusit, totul a fost OK, iar dupa cateva zile am avut a doua cursa, cu un Il-14. Un zbor spre Cluj, de asemenea foarte greu. Avionul era mic, disconfort, etc. Fara indoiala, preferam sa zbor cu An-24.

………….

L-am avut la bord si pe Telly Savalas, alias Kojak, cand serialul era in voga la noi. A venit in Romania prin 1975-1976. Tin minte ca am avut o cursa de pe Constanta cu Boeing 707 spre New York, cu escala la Timisoara. Am plecat fara pasageri, am stat o zi la New York si apoi ne-am intors cu un grup mare de americani bogati. De fapt, nu stiu cat de bogati erau, dar se vedea ca sunt rafinati. Pe atunci nu aveam notiunea de “oameni bogati” pentru ca – in comparatie cu Romania – toti cei din afara mi se pareau asa. Imi aduc aminte ca Telly Savalas statea undeva in spate, pe ultimele randuri. Bucurie pe noi, echipajul, pentru ca era foarte comunicativ, haios. De fapt, cei din grup nici nu se comparau cu pasagerii cu care eram obisnuiti pe cursele noastre – majoritatea oameni politici. O atmosfera superba, era cu totul altceva. Telly a venit chiar la noi in bucatarie, in avion, si ne-a ajutat sa strangem platourile, tacamurile.

Soimii

   Nu e vorba despre Soimii Romaniei (Hawks of Romania) si nici despre soimii patriei (din copilaria unora). Este vorba despre soimii securitatii. 

 

 

Detasare la Kogalniceanu - ep.3

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de brașoveni. Le duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream. 

La «Internațional» era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea... 

   Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la «Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui câteva sticle...

  Același lucru l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse personale. 

Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap, bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa cu șpriț la Nea Culiță, la noi, la hotel, în pădure. 

  În vara aceea am fost inițiat și în tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau special de la București, căci merita drumul. 

    «Kogălniceanu» era a doua casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo. 

                                                    

                                                                     SFARSIT

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep. 2

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

    Anul 1984 a fost anul în care am cules roadele a ceea ce am sădit în anii din urmă. Am ajuns la concluzia că trebuie să fi făcut ceva bun în viață, căci îmi era tare bine, eram sănătos și mă bucuram de fiecare zi. Am fost patru colegi care am ieșit comandanți deodată. 

   Detașamentul a hotărât să ne împartă în două echipaje fixe și să zburăm împreună vara aceea. Am avut norocul și plăcerea să-l am coechipier pe bunul meu prieten Sile. La o cursă era el comandant și eu copilot, la cursa următoare ne roteam funcțiile. A fost perioada cea mai frumoasă și liniștită de zbor despre care îmi amintesc. Era la noi în echipaj o armonie și o atmosferă plăcută încât am auzit că mulți preferau să zboare cu noi și am mai auzit că ni se zicea «delfinii» (de la prinții moștenitori, ca să nu fie vreo confuzie). 

   În formația asta am plecat detașaţi la «Kogălniceanu» și am stat mult acolo în vara aceea. Am luat mașina cu mine și am avut toată libertatea să ne mișcăm pe litoral între curse. Am bântuit pe tot litoralul, dar locul meu preferat a fost întotdeauna Mamaia și mai ales partea de nord a ei. 

   Îmi făcusem relații la hotelurile de acolo, la «Amiral», «Comandor», «Alcor», «Vega», căsuțele din nord și veneau și prietenii mei brașoveni, câteva zile, în perioada cât eram acolo. Retrăiam atmosfera vacanțelor din copilărie la o altă scară. Acuma se numeau concedii, aveam meserii bune, aveam bani și eram mai maturi, deși continuam să ne aruncăm îmbrăcați în piscină, să ne oprim apa rece de la duș și să ne tragem scaunele de sub noi.

   Singura diferență pentru mine era că mai plecam în câte o cursă câteva ore după care mă întorceam printre ei încărcat cu faimoasele damigenuțe de „Smirnoff”, cutii cu bere străina, sticle de whisky și alte bunătățuri cu care-i răsfățam. Mulți dintre colegii și colegele de echipaj veneau cu mine după cursă și se simțeau bine alături de gașca mea și eram fericit că puteam fi simultan cu cele două lumi pe care le iubeam. 

VA URMA

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep 1

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   În anul 1977, am zburat 175 de ore pe IL14 și AN-24. Au urmat ani cu zbor mult, dar și cu împliniri și satisfacții pe măsură. 

   În vara anului 1978 am avut prima detașare de vară la Constanța, mai bine zis la «Mihail Kogălniceanu». Am făcut cunoștință cu un aspect nou al activității de zbor. Eu făceam doar curse interne de acolo, dar atmosfera era foarte internațională. Restul echipajelor aduceau turiști din toate colțurile lumii la noi la Marea Neagră. 

   Se ieșea la plajă, se mergea la discotecă, iar când nu se pleca nicăieri se mai trăgea câte o petrecere și la hotelul din pădure, unde eram cazați. Atunci am descoperit micii, frigăruile și spriţul la cană ale lui Nea Culiță, de care mi-e dor și acuma, ca și faimosul «Bordo» servit la cameră. Mulți veneau cu mașinile personale, alții cu familia.

   

   În timpul detașării la Kogălniceanu toată lumea făcea parte dintr-o familie mare și fericită în care se amestecau echipajele de la diferite tipuri de avion cu personalul de la sol și cu cel tehnic și atmosfera era total diferită de cea de la Băneasa sau Otopeni. Așteptam în fiecare an cu nerăbdare detașarea la «Kogălniceanu».

VA URMA

Foto: dl arhitect Mihai Andrei

Un microb cu efecte pozitive

  M-am intalnit zilele trecute cu un domn care a lucrat la aeroport inca din primii ani de activitate. A fost radiotelegrafist. Meseria lui nu mai exista de mult timp, dar biroul in care a lucrat dansul este chiar biroul unde lucrez eu.
- Mai aveti ceva poze vechi de la aeroport?
- Nu, am avut, s-au imprastiat, s-au pierdut. Dar sa stii ca ma uit pe internet sa vad ce avioane mai zboara pe la Kogălniceanu, ca microbul asta cu aviatia nu dispare niciodată!

   
  Ce sa zic, mi-a inseninat ziua.  
 Cand am facut blogul, la asta ma gandeam. Sa fie un loc unde cei care au lucrat la Kogălniceanu sa-si aminteasca de vremurile bune si sa mai "traga cu ochiul" la activitatea recenta, la avioanele noi, iar cei tineri sa cunoască trecutul, să-i cunoasca pe fostii colegi, prin povestile, pozele si marturiile lor. 

  Legătura intre generatii s-a format, datorită microbului numit "aviație"!

Dl Patranoiu Ion