Cu AI inapoi in timp... pe aeroport

 Multumesc mult autorului ! 

Câteva obiecte din istoria aeroportului

 Au fost găsite printre dărâmături, atunci când s-a demolat aerogara...

 Unii își amintesc cu drag anii în care le-au folosit sau le-au văzut în funcțiune, alții, mai tineri, nici nu știu ce sunt :)

Este sub tensiune, încă. Așteptăm să taie curentul și să îl luăm de acolo.

Difuzor extern de pe aerogară, din anii '90. S-a spart când a căzut de sus, la demolare.

Ani diferiți, compoziție diferită, greutate diferită. 

Până și culoarea diferă. Cea mai veche, din anii '60, e gălbuie și e mai ușoară.

O parte dintr-o alarmă de incendiu de pe exteriorul aerogării.

E făcută de Tesla în iunie 1960!

Un generator de frecvențe.  Made in Germany.

Are butoanele funcționale și siguranța de 0.5 A e încă la locul ei.

În prezent ne place să credem că generează frecvențe pozitive în jurul lui :), așa că îl deschidem în fiecare dimineață :))

Un difuzor (care se monta pe perete în birouri) și un interfon sau multifon prin care se comunica între diferite servicii - turnul cu biroul telex sau Briefing-ul cu turnul, etc.

Ambele sunt... știrbe. Le lipsesc niște butoane, dar așa e la bătrânețe....

Două corpuri de iluminat din subsol, de la aerogara de plecări. Ambele au becuri și sunt funcționale.

Ne-a spus un expert să nu cumva să le conectăm la priza de 220!

Sticlă de Quick Cola care fost descoperită intactă, când s-au făcut săpături la fundația aerogării, la o adâncime de vreo 2 metri. Asta mă face să mă gândesc că unul dintre muncitorii care au făcut aerogara

în 1960, a făcut o pauză de masă și după ce a băut o Quick Cola, a aruncat sticla cât colo și s-a apucat

să toarne fundația și odată cu asta, să îngroape fără să vrea, un mic mesaj către generația noastră. 

Mesajul din sticla goală este: 

”Peste ani și ani, o să vă mirați că și noi, în comunism, în anii '60, beam Cola!”. 

😂😂😂😂😂  

Vedeți mai multe pe pagina

https://descopera-aeroportul-kogalniceanu.blogspot.com/p/vestigii-pe-aeroport.html

YR-ELL

  O carte poștală cu Tarom mi-a atras atenția. Am identificat aeroportul Kogălniceanu - imaginea cu elicopterul YR-ELL are în fundal cupola aerogării de la sosiri, turnulețul de vizitare și turnul de control.

detaliu

IAR 316 B Alouette III Aviasan

Despre YR-ELL am găsit pe net niște informații interesante legate de Operațiunea "Autobuzul" din 1981.

Portret: Marian Covache este un fost pilot care apără drepturile proprietarilor brăileni

Amintiri: „Duminică, 23 august 1981, eram pe Aerodromul Arad când am primit ordin să pregătesc elicopterul de zbor. Pilotam aparatul ALLOUETTE YR-ELL şi trebuia să mă deplasez într-un punct indicat de Securitate, de unde urma să ridic nişte terorişti care luaseră ostatici elevi şi profesori dintr-un autobuz care urma să ajungă la defilarea de la Deva. La intervenţia Gen. Homoşteanu, teroriştii au fost lichidaţi şi am fost întorşi din drum", ne-a povestit Marian Covache. (sursa - Adevarul 22.09.2010)

Dacă aveți răbdare, puteți citi un articol interesant din Adevărul, despre ce s-a întâmplat în 23 august 1981, așa cum povestește un martor al evenimentului 

Cei trei tineri ceruseră un elicopter şi 30.000 de dolari, pentru a putea fugi din ţară.  ..........................in continuare.............

P.S.

Oare teroriștii din 1981 s-au inspirat din filmul Acțiunea ”Autobuzul” din 1978? L-ați văzut? 

E pe YouTube https://www.youtube.com/watch?v=UX2LwCOZIDo

Moda '70 - '80

BAC 1-11 și TU 154 în anii '70 și '80

Pantaloni Charlie, cu șosete albe și sandale... Bine că a trecut moda aia :)

De remarcat doamna de la TAROM care întâmpină pasagerii, elegantă, cu sandale cu toc înalt...

Aici se prezintă un costum în dungi alb - roșu cu pantaloni cu pense și jachetă scurtă cu umeri supradimensionați, care se poartă peste un T-shirt alb.

Anii '80, clar!

sursa foto - fb TAROM

 

La revedere vară!

 

Haideti mai repede cu bagajele! Ce tot faceti acolo? :))

 

sursa: fb Istoria ilustrata a Aeronauticii Romane

In cabina Multicarului se pare ca se discuta lucruri importante pe tema aviatiei civile ;)

 

Soimii

   Nu e vorba despre Soimii Romaniei (Hawks of Romania) si nici despre soimii patriei (din copilaria unora). Este vorba despre soimii securitatii. 

 

 

Detasare la Kogalniceanu - ep.3

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de brașoveni. Le duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream. 

La «Internațional» era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea... 

   Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la «Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui câteva sticle...

  Același lucru l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse personale. 

Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap, bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa cu șpriț la Nea Culiță, la noi, la hotel, în pădure. 

  În vara aceea am fost inițiat și în tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau special de la București, căci merita drumul. 

    «Kogălniceanu» era a doua casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo. 

                                                    

                                                                     SFARSIT

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep. 2

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

    Anul 1984 a fost anul în care am cules roadele a ceea ce am sădit în anii din urmă. Am ajuns la concluzia că trebuie să fi făcut ceva bun în viață, căci îmi era tare bine, eram sănătos și mă bucuram de fiecare zi. Am fost patru colegi care am ieșit comandanți deodată. 

   Detașamentul a hotărât să ne împartă în două echipaje fixe și să zburăm împreună vara aceea. Am avut norocul și plăcerea să-l am coechipier pe bunul meu prieten Sile. La o cursă era el comandant și eu copilot, la cursa următoare ne roteam funcțiile. A fost perioada cea mai frumoasă și liniștită de zbor despre care îmi amintesc. Era la noi în echipaj o armonie și o atmosferă plăcută încât am auzit că mulți preferau să zboare cu noi și am mai auzit că ni se zicea «delfinii» (de la prinții moștenitori, ca să nu fie vreo confuzie). 

   În formația asta am plecat detașaţi la «Kogălniceanu» și am stat mult acolo în vara aceea. Am luat mașina cu mine și am avut toată libertatea să ne mișcăm pe litoral între curse. Am bântuit pe tot litoralul, dar locul meu preferat a fost întotdeauna Mamaia și mai ales partea de nord a ei. 

   Îmi făcusem relații la hotelurile de acolo, la «Amiral», «Comandor», «Alcor», «Vega», căsuțele din nord și veneau și prietenii mei brașoveni, câteva zile, în perioada cât eram acolo. Retrăiam atmosfera vacanțelor din copilărie la o altă scară. Acuma se numeau concedii, aveam meserii bune, aveam bani și eram mai maturi, deși continuam să ne aruncăm îmbrăcați în piscină, să ne oprim apa rece de la duș și să ne tragem scaunele de sub noi.

   Singura diferență pentru mine era că mai plecam în câte o cursă câteva ore după care mă întorceam printre ei încărcat cu faimoasele damigenuțe de „Smirnoff”, cutii cu bere străina, sticle de whisky și alte bunătățuri cu care-i răsfățam. Mulți dintre colegii și colegele de echipaj veneau cu mine după cursă și se simțeau bine alături de gașca mea și eram fericit că puteam fi simultan cu cele două lumi pe care le iubeam. 

VA URMA

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Detasare la Kogalniceanu - ep 1

Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan

Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”

(……)

   În anul 1977, am zburat 175 de ore pe IL14 și AN-24. Au urmat ani cu zbor mult, dar și cu împliniri și satisfacții pe măsură. 

   În vara anului 1978 am avut prima detașare de vară la Constanța, mai bine zis la «Mihail Kogălniceanu». Am făcut cunoștință cu un aspect nou al activității de zbor. Eu făceam doar curse interne de acolo, dar atmosfera era foarte internațională. Restul echipajelor aduceau turiști din toate colțurile lumii la noi la Marea Neagră. 

   Se ieșea la plajă, se mergea la discotecă, iar când nu se pleca nicăieri se mai trăgea câte o petrecere și la hotelul din pădure, unde eram cazați. Atunci am descoperit micii, frigăruile și spriţul la cană ale lui Nea Culiță, de care mi-e dor și acuma, ca și faimosul «Bordo» servit la cameră. Mulți veneau cu mașinile personale, alții cu familia.

   

   În timpul detașării la Kogălniceanu toată lumea făcea parte dintr-o familie mare și fericită în care se amestecau echipajele de la diferite tipuri de avion cu personalul de la sol și cu cel tehnic și atmosfera era total diferită de cea de la Băneasa sau Otopeni. Așteptam în fiecare an cu nerăbdare detașarea la «Kogălniceanu».

VA URMA

Foto: dl arhitect Mihai Andrei

Un pilot comandant povesteste

De Pilot Comandant Paul Bozga  May 8, 2010
sursa (https://www.asociatia-anap.ro/intamlari-adevarate/)

    In vara anului 1982 eram detasat la Kogalniceanu si la o cursa de Stuttgard cu TU-154 asteptam in avion cu echipajul, sa soseasca pasagerii.
Intr-un final au sosit si printre ei intr-un scaun cu rotile, o femeie la vreo 25-30 de ani imbracata numai intr-un sort de plaja si o camasa barbateasca .
Nu am dat prea multa atentie evenimentului dar la un moment dat am auzit galagie mare jos la piciorul scarii si unul din insotitori a venit sa-mi raporteze ca tipa din scaunul cu rotile dupa ce a ajuns la scara avionului, a incercat sa se dezbrace si a sarit pe un pasager.
Bine bauti amandoi dupa imbarcarea in avion ea impreuna cu amicul ei, un tip inalt solid cu mustata au inceput sa bata cu pumnul in masuta din fata scaunului lor si sa ceara votca.
Am fost anuntat din nou ca cei doi pasageri fac scandal in cabina a doua.

   Am intrerupt pregatirile de decolare, am luat pe mine haina de uniforma cu cele 4 ”macaroane“de comandant si m-am dus in spate sa le explic ca nu li se va da bautura decat la masa, dupa decolare, ceea ce l-a infuriat si mai rau pe haidamac care s-a sculat in picioare si m-a imbrancit de era sa ma rastoarne.
Infuriat la culme le-am cerut sa coboare din avion ca eu nu-i mai iau la bord
Cand au vazut ca este groasa au promis ca se vor linisti, numai sa-i las in avion.
Cum nu-mi schimb hotararile prea usor, am cerut prin radio comandantului de aeroport colonelul Morandini, sa vina la avion ca avem o problema.
Acesta a venit cu cativa ofiteri de la granita si in dorinta lor de a scapa de ei, au incercat sa ma convinga sa-i iau, ca oricum la cat sunt de bauti or sa adoarma repede.
Bineinteles ca nici nu am vrut sa aud de asa ceva si la refuzul comandantului de a-i da jos, am cerut echipajului sa coboare din avion cu intentia de a pleca in aerogara pana se va lua o masura cu cei doi pasageri.
Cand a vazut comandantul de aeroport cat eram de hotarat, a fost de acord sa-i debarce, dar nu stia cum, ca ei nici vorba sa coboare de buna voie.
M-am intors in cabina pilotilor si am anuntat pasagerii prin interfon ca regret, dar din cauza unei defectiuni tehnice, cursa nu poate continua si ca trebuie sa se intoarca in aerogara pana la remedierea defectiunii.
Disclipinati, nemtii au coborat toti in afara de cei doi care au mai stat cateva minute iar cand au vazut ca au ramas singuri in avion, au coborat si ei.

Cand au pus piciorul pe pamant, cei doi au fost infascati de baietii de la granita, urcati intr-un autobuz si dusi in aerogara, iar ceilalti s-au urcat din nou in avion pentru a continua calatoria.
Urcarea mea si a echipajului in avion a fost insotita de aplauzele pasagerilor care erau bucurosi ca scapasera de niste oameni care i-au facut de rusine.

Amintiri de pe aeroport

Onor la comandant! 

Constantin Enachescu – O viata de om pe aripi de vis

de Petru Done, 28 mai 2015 (sursa https://www.desteptarea.ro/onor-la-comandant-constantin-enachescu-o-viata-de-om-pe-aripi-de-vis/)

Nascut in 1935, dl. Enachescu Constantin a devenit Comandant al Aeroportului Bacau in 1964. A detinut aceasta functie pâna in anul 2000. Dupa 1990, titulatura de comandant a fost schimbata in cea de Director General.De-a lungul celor 36 de ani, datorita priceperii si seriozitatii, a fost numit, in multe rânduri, comandant interimar al Aeroportului Mihail Kogalniceanu (Constanta), in anii 70 si 80, pe durata sezonului estival.De mentionat ca in acea perioda volumul de pasageri prelucrat la Kogalniceanu il depasea pe cel de la Otopeni, ajungându-se la 80 (optzeci) de avioane pe tura.

Cateva amintiri de la Kogalniceanu

O vreme am fost comandant de aeroport si pe Kogalniceanu, in 1987. Era un trafic intens si acolo, chiar foarte intens. La un moment dat, a venit Nicolae Ceausescu. Il astepta, la Kogalniceanu, pe Papandreus, presedintele Greciei. M-am dus in salonul prezidential, sa incerc sa discut cu el, pentru ca nu aveam petrol pentru avioane. Aveam 5.000 de pasageri, de turisti straini care plecau, iar eu nu puteam alimenta avioanele. Era o criza de petrol la nivel de tara. Acolo era si Ilie Ceausescu, fratele presedintelui, care era general. Pe el il cunosteam foarte bine si am vorbit cu el. Nicolae nu prea statea de vorba cu noi. Dar, atunci, pe mine m-a observat ca ma tot agitam si m-a interpelat: „Ce te tot agiti?”. Ce sa-i spun? „Tovarase secretar general, nu va suparati, n-am petrol pentru avioane. In aerogara, la plecari externe, am 5.000 de turisti si nu le pot da drumul.” Nu mi-a zis nimic. Am crezut ca doar cu atât am ramas. Intre timp a venit si avionul presedintelui Greciei, iar ei s-au urcat in masini si au plecat. Dar, nu a durat mult si m-a sunat generalul Puiu, seful departamentului Aviatie Civila. „Mai, ticalosule – mi-a zis -, te-ai plâns? Bravo tie! Bine ca ai avut curaj.” Pe la trei dimineata m-am trezit cu celebrul Ion Dinca, omul caruia i se mai spunea si „Ion Te Leaga”. M-a luat in masina si am ajuns la rafinaria Midia-Navodari. Chiar la acea ora atât de matinala, toata conducerea rafinariei era prezenta. „De ce nu-i dati petrol comandantului aeroportului?” – l-a intrebat pe directorul general. Acela a motivat in felul lui, a pomenit de export, de sarcini. „Incepând din secunda asta – a spus Dinca -, o garnitura de tren cu petrol intra la Kogalniceanu.” A mai dat binete si a si plecat. Atât a fost. Am mai baut doar câte un whiskey si o cafeluta, la aeroport, apoi el a plecat cu avionul. La ora 12,00 a zilei care tocmai incepuse, 20 de vagoane au intrat in depozitul de carburanti de la Kogalniceanu. Evident, dupa aceea ma sunau de la Otopeni, chiar si generalul Puiu, sa le dau niste petrol. Aterizau avioanele la Kogalniceanu, alimentau si plecau in toata lumea. Asa a fost la Kogalniceanu. Erau, acolo, toate nationalitatile lumii, turci, tatari, macedoneni si ce mai erau. Dar au plâns când am plecat de la ei.

La Kogalniceanu, intr-o noapte a venit un IL 18 sa incarce carne pentru export, pentru Orient. A lovit pista si s-a inregistrat ca eveniment de zbor. Era Ion Ionita viceprim ministru si raspundea de aviatie. El a anchetat evenimentul. Ne-au chemat la audieri, inclusiv pe mine. Ne-au chemat la Otopeni. Era o sala plina cu specialisti din aviatie. Dupa ce am prezentat eu situatia, Ionita a spus: „Bai, si din mormânt te scoteam si te chemam aici sa te judecam”. Va inchipuiti ce era in sufletul meu! Am luat o atitudine autocritica, am promis sa iau masuri potrivite. Dar nu cu mare placere, pentru ca nici atunci nu suportam sa fiu invinuit pe nedrept.

Anii 80 - imagini de pe net

  Alta surpriza placuta cu fotografii de pe Kogalniceanu, din anii 80, facute de un fost pilot. Super!!!

Sursa https://www.flickr.com/photos/75122977@N05/31134661287/in/photolist-bxLXVk-R4As8w-Prgh5X-28zdA2N-24mjrJ2-EGf5bR-24mjruV-cb6VVJ-caruXJ-caruDy-bUW5en-cb7KHU-bnZoUy-bofiPm-boexnJ-bm4p23-bX11hn-bmasDq-ccimvw-2eB29wJ-2axiAZd-26d1kwo-25MaqC4-24p3YUr-DnGUSP-212auiv-ZoPp51-NCXv7g-LqX16X/

Statia de telecomunicatii (TELEX) - anii '60 - '80

Ușa din anii '60 

foto 2016

Dincolo de ușă, era mare zgomot de la 10 aparate TELEX

sursa: You Tube

Totul avea la baza

Fisa postului telegrafistilor

Pensionare

 

La petrecerea de pensionare a dl. Moldoveanu Badea, la Hotel Padure

Sursa: Beniamin Popescu

Salariatii aeroportului

   "De-a lungul anilor, salariatii aeroportului au contribuit la evolutia calitativa a prestarilor de servicii, evidentiindu-se toate sectoarele: Dirijare zbor, PNA si Tc, Autospeciale, Infrastructura, Financiar-Contabilitate, Energetic, Medico-sanitar, PSI, Resurse Umane, Administrativ."

                                                                                                                                  Beniamin Popescu

Statie radio portabila anii '80

Filatelie - Cosmonauti

 Timbre cu Dumitru Prunariu intr-o expozitie filatelica pe aeroport

Sursa: Beniamin Popescu

Cosmonauti

 

Cosmonautii Ivanovici si Dumitru Prunariu, pe aeroport.

Sursa: Beniamin Popescu

Sigla pe aerogara, in anii '80

 Sursa: Bogdan Duca

Sursa: Adi Jiga