Amintiri de pe aeroport

Onor la comandant! 

Constantin Enachescu – O viata de om pe aripi de vis

de Petru Done, 28 mai 2015 (sursa https://www.desteptarea.ro/onor-la-comandant-constantin-enachescu-o-viata-de-om-pe-aripi-de-vis/)

Nascut in 1935, dl. Enachescu Constantin a devenit Comandant al Aeroportului Bacau in 1964. A detinut aceasta functie pâna in anul 2000. Dupa 1990, titulatura de comandant a fost schimbata in cea de Director General.De-a lungul celor 36 de ani, datorita priceperii si seriozitatii, a fost numit, in multe rânduri, comandant interimar al Aeroportului Mihail Kogalniceanu (Constanta), in anii 70 si 80, pe durata sezonului estival.De mentionat ca in acea perioda volumul de pasageri prelucrat la Kogalniceanu il depasea pe cel de la Otopeni, ajungându-se la 80 (optzeci) de avioane pe tura.

Cateva amintiri de la Kogalniceanu

O vreme am fost comandant de aeroport si pe Kogalniceanu, in 1987. Era un trafic intens si acolo, chiar foarte intens. La un moment dat, a venit Nicolae Ceausescu. Il astepta, la Kogalniceanu, pe Papandreus, presedintele Greciei. M-am dus in salonul prezidential, sa incerc sa discut cu el, pentru ca nu aveam petrol pentru avioane. Aveam 5.000 de pasageri, de turisti straini care plecau, iar eu nu puteam alimenta avioanele. Era o criza de petrol la nivel de tara. Acolo era si Ilie Ceausescu, fratele presedintelui, care era general. Pe el il cunosteam foarte bine si am vorbit cu el. Nicolae nu prea statea de vorba cu noi. Dar, atunci, pe mine m-a observat ca ma tot agitam si m-a interpelat: „Ce te tot agiti?”. Ce sa-i spun? „Tovarase secretar general, nu va suparati, n-am petrol pentru avioane. In aerogara, la plecari externe, am 5.000 de turisti si nu le pot da drumul.” Nu mi-a zis nimic. Am crezut ca doar cu atât am ramas. Intre timp a venit si avionul presedintelui Greciei, iar ei s-au urcat in masini si au plecat. Dar, nu a durat mult si m-a sunat generalul Puiu, seful departamentului Aviatie Civila. „Mai, ticalosule – mi-a zis -, te-ai plâns? Bravo tie! Bine ca ai avut curaj.” Pe la trei dimineata m-am trezit cu celebrul Ion Dinca, omul caruia i se mai spunea si „Ion Te Leaga”. M-a luat in masina si am ajuns la rafinaria Midia-Navodari. Chiar la acea ora atât de matinala, toata conducerea rafinariei era prezenta. „De ce nu-i dati petrol comandantului aeroportului?” – l-a intrebat pe directorul general. Acela a motivat in felul lui, a pomenit de export, de sarcini. „Incepând din secunda asta – a spus Dinca -, o garnitura de tren cu petrol intra la Kogalniceanu.” A mai dat binete si a si plecat. Atât a fost. Am mai baut doar câte un whiskey si o cafeluta, la aeroport, apoi el a plecat cu avionul. La ora 12,00 a zilei care tocmai incepuse, 20 de vagoane au intrat in depozitul de carburanti de la Kogalniceanu. Evident, dupa aceea ma sunau de la Otopeni, chiar si generalul Puiu, sa le dau niste petrol. Aterizau avioanele la Kogalniceanu, alimentau si plecau in toata lumea. Asa a fost la Kogalniceanu. Erau, acolo, toate nationalitatile lumii, turci, tatari, macedoneni si ce mai erau. Dar au plâns când am plecat de la ei.

La Kogalniceanu, intr-o noapte a venit un IL 18 sa incarce carne pentru export, pentru Orient. A lovit pista si s-a inregistrat ca eveniment de zbor. Era Ion Ionita viceprim ministru si raspundea de aviatie. El a anchetat evenimentul. Ne-au chemat la audieri, inclusiv pe mine. Ne-au chemat la Otopeni. Era o sala plina cu specialisti din aviatie. Dupa ce am prezentat eu situatia, Ionita a spus: „Bai, si din mormânt te scoteam si te chemam aici sa te judecam”. Va inchipuiti ce era in sufletul meu! Am luat o atitudine autocritica, am promis sa iau masuri potrivite. Dar nu cu mare placere, pentru ca nici atunci nu suportam sa fiu invinuit pe nedrept.