luni, 11 mai 2020

Un pilot comandant povesteste

De Pilot Comandant Paul Bozga  May 8, 2010
sursa (https://www.asociatia-anap.ro/intamlari-adevarate/)

    In vara anului 1982 eram detasat la Kogalniceanu si la o cursa de Stuttgard cu TU-154 asteptam in avion cu echipajul, sa soseasca pasagerii.
Intr-un final au sosit si printre ei intr-un scaun cu rotile, o femeie la vreo 25-30 de ani imbracata numai intr-un sort de plaja si o camasa barbateasca .
Nu am dat prea multa atentie evenimentului dar la un moment dat am auzit galagie mare jos la piciorul scarii si unul din insotitori a venit sa-mi raporteze ca tipa din scaunul cu rotile dupa ce a ajuns la scara avionului, a incercat sa se dezbrace si a sarit pe un pasager.
Bine bauti amandoi dupa imbarcarea in avion ea impreuna cu amicul ei, un tip inalt solid cu mustata au inceput sa bata cu pumnul in masuta din fata scaunului lor si sa ceara votca.
Am fost anuntat din nou ca cei doi pasageri fac scandal in cabina a doua.

   Am intrerupt pregatirile de decolare, am luat pe mine haina de uniforma cu cele 4 ”macaroane“de comandant si m-am dus in spate sa le explic ca nu li se va da bautura decat la masa, dupa decolare, ceea ce l-a infuriat si mai rau pe haidamac care s-a sculat in picioare si m-a imbrancit de era sa ma rastoarne.
Infuriat la culme le-am cerut sa coboare din avion ca eu nu-i mai iau la bord
Cand au vazut ca este groasa au promis ca se vor linisti, numai sa-i las in avion.
Cum nu-mi schimb hotararile prea usor, am cerut prin radio comandantului de aeroport colonelul Morandini, sa vina la avion ca avem o problema.
Acesta a venit cu cativa ofiteri de la granita si in dorinta lor de a scapa de ei, au incercat sa ma convinga sa-i iau, ca oricum la cat sunt de bauti or sa adoarma repede.
Bineinteles ca nici nu am vrut sa aud de asa ceva si la refuzul comandantului de a-i da jos, am cerut echipajului sa coboare din avion cu intentia de a pleca in aerogara pana se va lua o masura cu cei doi pasageri.
Cand a vazut comandantul de aeroport cat eram de hotarat, a fost de acord sa-i debarce, dar nu stia cum, ca ei nici vorba sa coboare de buna voie.
M-am intors in cabina pilotilor si am anuntat pasagerii prin interfon ca regret, dar din cauza unei defectiuni tehnice, cursa nu poate continua si ca trebuie sa se intoarca in aerogara pana la remedierea defectiunii.
Disclipinati, nemtii au coborat toti in afara de cei doi care au mai stat cateva minute iar cand au vazut ca au ramas singuri in avion, au coborat si ei.

Cand au pus piciorul pe pamant, cei doi au fost infascati de baietii de la granita, urcati intr-un autobuz si dusi in aerogara, iar ceilalti s-au urcat din nou in avion pentru a continua calatoria.
Urcarea mea si a echipajului in avion a fost insotita de aplauzele pasagerilor care erau bucurosi ca scapasera de niste oameni care i-au facut de rusine.


Niciun comentariu: