Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975
de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)
SZEKULA I. IOSIF „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”
(……)
Anul 1984 a fost anul în care am cules roadele a ceea ce am
sădit în anii din urmă. Am ajuns la concluzia că trebuie să fi făcut ceva bun
în viață, căci îmi era tare bine, eram sănătos și mă
bucuram de fiecare zi. Am fost patru colegi care am ieșit
comandanți deodată.
Detașamentul a hotărât să ne împartă în două echipaje
fixe și să zburăm împreună vara aceea. Am avut norocul și
plăcerea să-l am coechipier pe bunul meu prieten Sile. La o cursă era el
comandant și eu copilot, la cursa următoare ne roteam funcțiile. A fost perioada cea mai frumoasă și liniștită de
zbor despre care îmi amintesc. Era la noi în echipaj o armonie și o
atmosferă plăcută încât am auzit că mulți preferau să zboare cu noi și am mai
auzit că ni se zicea «delfinii» (de la prinții moștenitori, ca să nu fie vreo confuzie).
În formația asta
am plecat detașaţi la «Kogălniceanu» și am stat
mult acolo în vara aceea. Am luat mașina cu mine și am avut toată libertatea să ne mișcăm pe
litoral între curse. Am bântuit pe tot litoralul, dar locul meu preferat
a fost întotdeauna Mamaia și mai ales partea de nord a ei.
Îmi făcusem relații la
hotelurile de acolo, la «Amiral», «Comandor», «Alcor», «Vega», căsuțele din
nord și veneau și prietenii mei brașoveni, câteva zile, în perioada cât eram acolo.
Retrăiam atmosfera vacanțelor din copilărie la o altă scară. Acuma se
numeau concedii, aveam meserii bune, aveam bani și eram mai maturi, deși
continuam să ne aruncăm îmbrăcați în piscină, să ne oprim apa rece de la duș și să ne
tragem scaunele de sub noi.
Singura diferență pentru mine era că mai plecam în câte o cursă
câteva ore după care mă întorceam printre ei încărcat cu faimoasele damigenuțe de
„Smirnoff”, cutii cu bere străina, sticle de whisky și alte
bunătățuri cu care-i răsfățam. Mulți dintre colegii și colegele de echipaj veneau cu mine după cursă și se simțeau bine
alături de gașca mea și eram fericit că puteam fi simultan cu cele două
lumi pe care le iubeam.
VA URMA
Foto: dl. arhitect Mihai Andrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu