luni, 1 iunie 2020

Detasare la Kogalniceanu - ep.3


Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975

de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

SZEKULA I. IOSIF  „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.
(……)

   Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de brașoveni. Le duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream. 
La «Internațional» era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea... 
   Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la «Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui câteva sticle...

  Același lucru l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse personale. 
Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap, bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa cu șpriț la Nea Culiță, la noi, la hotel, în pădure. 

  În vara aceea am fost inițiat și în tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau special de la București, căci merita drumul. 

    «Kogălniceanu» era a doua casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo. 

                                                    

                                                                     SFARSIT

Foto: dl. arhitect Mihai Andrei

Niciun comentariu: