Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975
de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)
SZEKULA I. IOSIF „Am
fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru
memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu
cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu
domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de
spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și,
dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne
protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care
vrem să le uităm.”
(……)
În anul 1977, am zburat 175 de ore pe IL14 și AN-24.
Au urmat ani cu zbor mult, dar și cu împliniri și satisfacții pe măsură.
În vara anului 1978 am avut prima
detașare de
vară la Constanța, mai bine zis la «Mihail Kogălniceanu». Am
făcut cunoștință cu un aspect nou al activității de
zbor. Eu făceam doar curse interne de acolo, dar atmosfera era foarte internațională.
Restul echipajelor aduceau turiști din toate colțurile lumii la noi la Marea Neagră.
Se ieșea la
plajă, se mergea la discotecă, iar când nu se pleca nicăieri se mai trăgea câte
o petrecere și la hotelul din pădure, unde eram cazați. Atunci
am descoperit micii, frigăruile și spriţul la cană ale lui Nea Culiță, de
care mi-e dor și acuma, ca și faimosul «Bordo» servit la cameră. Mulți veneau
cu mașinile personale, alții cu familia.
În timpul detașării la Kogălniceanu toată lumea făcea parte
dintr-o familie mare și fericită în care se amestecau echipajele de la
diferite tipuri de avion cu personalul de la sol și cu cel tehnic și atmosfera era total diferită de cea de la
Băneasa sau Otopeni. Așteptam în fiecare an cu nerăbdare detașarea la
«Kogălniceanu».
VA URMA
Foto: dl arhitect Mihai Andrei
