Soimii

   Nu e vorba despre Soimii Romaniei (Hawks of Romania) si nici despre soimii patriei (din copilaria unora). Este vorba despre soimii securitatii. 

 

 

Fost angajat al MI la MK

    Pentru ca nu avem imagini actuale de la cursa Wizz Air Constanta - Londra, va prezint imagini si intamplari din anii '90 traite de un fost angajat al Ministerului de Interne, care si-a dat demisia si impreuna cu sotia au emigrat in Africa de Sud, via Londra.

In acest fragment, povesteste ce emotii a avut la decolarea de pe Kogalniceanu...

 

CAIETELE BATRANULUI VIII

De Petru Negoescu

(sursa: http://gandurizob.blogspot.com/2015/03/caietele-batranului-viii.html)

 ....……….

În căutarea de bilete mai ieftine, organizatorii găsiseră un zbor charter de weekend de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. Asta însemna că trebuia să ajungem la Constanţa cu trenul, să petrecem cam o jumătate de zi pe acolo şi să plecăm spre Albion seara. La Constanţa am fost primiţi foarte bine de comandantul unităţii.

Ne-au luat de la gară, ne-au invitat la o saramură de crap meştesugită de colegul G.D., plecat de la Bucureşti şi aclimatizat în Dobrogea, ne-au cărat la aeroport – totul în regulă. Am trecut ca prin brânză de controlul antitero (doar eram de la M.I. !) şi ne-am îmbarcat singuri în avion, noi şi şoimul.

Deşi mă mai urcasem în avioane, pentru că la un moment dat aveam Aeroportul Băneasa în zona de sprijin a unităţii mele, zburam pentru prima dată. Avionul, un TU-154 rusesc mi se părea imens, cu toate că ştiam că cel mai mare avion (în afara Boeing-urilor prezidenţiale) era IL-62, poreclit duios de tehnicieni „Baluba”. Ne-am găsit locurile ajutaţi de însoţitoarele de bord şi ne-am aşezat aşteptându-i şi pe ceilalţi călători. Măsurile de securitate nu erau aşa stricte. Echipajul ţinea uşa de la cabină deschisă, fără probleme. Au început să apară şi ceilalţi pasageri. Nu erau mulţi. Toată lumea s-a aşezat şi aştepta ora decolării.

La un moment dat apare una dintre stewardese cu o listă în mână şi începe să caute ceva printre pasageri. Nu prea eram atent la ce se întâmpla, discutând cu ceilalţi colegi. Tipa se opreşte în dreptul meu şi mă întreabă zâmbind dulce-profesional:

„Sunteţi dl. Negoescu ?”

„Da”, i-am răspuns cu gâtul brusc uscat şi tensiunea arterială în creştere.

„Vă cheamă comandantul în cabină”.

Asta a fost! Mă întorc aştia înapoi. Ori a răsuflat chestia cu demisia, ori au găsit ăia de la protecţie internă (adică foştii C.I.-şti) cine ştie ce despre mine sau familie. Mă şi vedeam singur pe pistă, lângă bagaje, o Ană Karenina părăsită pe beton – nu peron, urmând să trec prin cine ştie ce scandal şi anchete. Mă ridic şi pornesc, învineţindu-mi genunchii în mânerele scaunelor, spre cabina piloţilor, urmat de atrăgătoarea femeie în uniforma Tarom-ului. Ajuns la cabină, comandantul îmi face semn să intru şi să mă aşez pe scaunul, momentan liber, al copilotului.

„Sunteţi domnul căpitan Negoescu ?”

„Da”, spun cu ochii deja umezi.

„Vorbiţi cu Turnul” şi-mi întinde căştile radio. Mi le pun fără să văd sclipirea amuzată din ochii aviatorului.

„Alo”, zic ca boul, cu jumate de gură, de parcă aş fi vorbit la un telefon.

„Ce faci Petrică, pleci în Anglia ? Eu sunt, Cristinel R. mă, am vrut să-ţi zic drum bun. Sunt detaşat aici pe timpul verii”. Şi alte banalităţi la care răspundeam monosilabic-răguşit. Cristinel R. fusese şi el comandant de subunitate în Bucureşti, dar demisionase atras de mirajul câştigării unor bani, mai mulţi. Am mai schimbat câteva cuvinte şi am încheiat discuţia mulţumindu-i pilotului pentru bunăvoinţă.

Am ieşit ameţit din cabină fiind luat în primire de privirile tăioase ale pasagerilor de pe locurile din faţă („cine dracu e ăsta?!) şi am trecut pe locul meu. În scurt timp aeronava a început manevrele de decolare şi în cele din urmă s-a desprins de pistă urmându-şi calea spre Londra. După un zbor în condiţii excelente, poate cel mai bun zbor pe care l-am avut vreodată am aterizat meseriaş pe Gatwick.

Londra mă primea amical cu un soare apunând după o repriză scurtă de ploaie şi o puzderie de iepuri de câmp ţopăind pe spaţiul verde ce delimita pistele terminalului, cel mai depărtat de aerogară.

 

Tupolev Tu 154 Tarom la decolare de pe aeroportul Kogalniceanu. 

Sursa foto: dl. arhitect Mihai Andrei
 

Viitorul aeroportului MK

   Multi se intreaba ce se va intampla cu aeroportul  MK. Unii spun ca va deveni un aeroport exclusiv militar. Altii sustin ca va ramane in continuare un aeroport civil-militar si ca in apropiere se va construi o noua pista si mai multe facilitati militare. Altii sustin ca traficul civil va creste spectaculos si aeroportul se va muta intr-o noua locatie, in apropierea Constantei. Fiecare are versiunea lui, in functie de imaginatie.

Iata o posibila varianta pentru viitorul indepartat al aeroportului MK. Este versiunea Cameliei Pantazi Tudor, scriitoare. E vorba despre un aeroport militar pe care opereaza zboruri civile. Interesant... Dar ce e mai interesant e cum isi imagineaza autoarea un zbor de la MK intr-un avion stratosferic!  Fragmentul face parte din romanul New Beijing.

Sursa:  Google Books

Iata si o cronica literara a acestui roman: „O creație aflată la limita dintre culegerea de povestiri și romanul modular, realizată de una dintre cele mai interesante voci apărute în ultima perioadă în peisajul ficțiunii speculative de la noi.” (Ștefan Ghidoveanu)

Nota de plata - povestire din anii '60

   Avand in vedere ca prezentul e oarecum cenzurat, m-am gandit ca ar fi interesant sa citim ceva despre trecutul "glorios" al aeroportului. Iata un articol despre aeroport, publicat in iunie 2020. 

E o poveste scrisa de un fost ghid care insotea pasagerii straini de la sosirea pe aeroport spre litoral si la sfarsitul sejurului ii conducea la aeroport, unde impreuna cu angajatii Tarom pregateau listele de pasageri pentru zborurile companiilor straine. Uneori era simplu, alteori ieseau incurcaturi mari. Pasageri nemultumiti, scandal, angajati ai aeroportului chemati sa rezolve situatia incordata si note de plata primite ca feed-back...

Pentru ilustrare, am ales fotografii vechi dintr-un articol de promovare a litoralului din '70. Interesanta fotografia din zona publica, de pe pilonul de iluminat, in care se vad avioanele de pe platforma... :) (sursa dl. Dan Sambra, fb grup Constanta de altadata).

 

 

 

 

Nota de plată
de Munteanu Dan Eugen

În vara lui ’69 turismul era în plină vervă pe litoralul românesc. Avioanele charter cu grupuri de turişti de peste mări şi ţări, soseau si plecau până după miezul nopţii.

Cititi continuarea aici http://armoniiculturale.ro/2020/06/07/nota-de-plata/