Cavalerii spatiului tridimensional
Promotia 1975
de Doru Vârlan si Manuela Vârlan
Asociatia Aerospatiala Romana, 10 septembrie 2015 (https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:EnQHAZyRHecJ:https://issuu.com/doruvarlan/docs/cavalerii_spatiului+&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)
SZEKULA I. IOSIF „Am fost invitat să scriu câteva rânduri depre cariera mea de aviator pentru memoria «Promoției 1975». O fac cu mare entuziasm și scriu cu gândul că poate vor citi și persoane care nu au tangență cu domeniul sau care nu știu nimic despre această scoală. Se pare că am de spus mai multe decât colegii cărora le-am citit amintirile și, dintrun punct de vedere, oarecum diferit. Este în firea umană să încercăm să ne protejam, să păstrăm vii doar amintirile plăcute și, respectiv, estompându-le pe cele neplăcute și pe care vrem să le uităm.”
(……)
Pe lac, la Mamaia, era instalația de teleski pe apă făcută de ICA Ghimbav și ținută de
brașoveni. Le
duceam câteva sticle de bere străină și skiam pe apă cât doream.
La «Internațional»
era personal din Brașov și mă simțeam și acolo ca acasă. La «Amiral» aveam cheile de la
bar pe mână și ne serveam cu ce și când doream, căci doar îi făceam aprovizionarea...
Când s-a terminat concediul prietenilor, am organizat o petrecere de despărțire la
«Hanul Piraților». Barmanul de acolo ne-a spus că el asigură
mâncarea, dar, dacă vrem să ne simțim bine, să ne aducem băutura noastră, că-i
sărăcie mare, și dacă putem să-i aducem și lui
câteva sticle...
Același lucru
l-am pățit și când ne-am dus cu taromiștii la
Cherhana, unul din locurile noastre preferate, unde ne cânta Romica Puceanu. Ei
au pus peștele și mămăliga și noi am adus vinul și apa
minerală. Începuse să se arate sărăcia și pe litoral, dar noi încă aveam resurse
personale.
Tot cu taromiștii se mai organiza și câte o
seară la o stâna din apropierera aeroportului, cu câte un berbec la proţap,
bulz și șpriţ cât cuprinde. Iar dacă era târziu și nu
aveam chef de mers nicăieri, aveam întotdeauna grătarul și carafa
cu șpriț la Nea
Culiță, la
noi, la hotel, în pădure.
În vara aceea am fost inițiat și în
tainele catacombelor din subsolul hotelului, unde se pregăteau platourile
pentru curse și unde erau magaziile catering-ului în care era
depozitat faimosul «Bordo» (corăbioarele de Murfatlar servit la bord) pentru
care trebuia să adunăm sticlele goale, căci altfel li se oprea din salariu însoțitorilor
de bord. Și bineînțeles că era și cheful tradițional de închidere a sezonului pentru care mulți veneau
special de la București, căci merita drumul.
«Kogălniceanu» era a doua
casă a noastră, a taromiștilor și îmi plăcea acolo.
SFARSIT
Foto: dl. arhitect Mihai Andrei
